Cârchelan Ion

Ion Cârchelan: „Pictez în fiecare zi, fără să aştept să vină muza”

Pic­tu­ri­le sale în acu­a­re­lă sunt îmbi­nă­ri fine de culo­ri care redau cele mai fru­moa­se momen­te din via­ţa de la ţară, via­ţa urba­nă, stră­zi­le pe care plo­uă mărunt şi oame­ni care păşesc prin băl­toa­ce şi ies din cea­ţa den­să care învă­lu­ie R. Mol­do­va. Pei­sa­je­le mol­do­ve­neş­ti i-au rea­li­zat vise­le: nume­roa­se expo­zi­ţii în stră­i­nă­ta­te şi pre­mii pro­fe­sio­na­le, care l-au con­vins că via­ţa din Mol­do­va meri­tă pic­ta­tă.

Ion Câr­che­lan este un acu­a­re­list mult mai cunos­cut şi apre­ciat în stră­i­nă­ta­te decât la el aca­să, dar acest lucru nu îl face să-şi iubeas­că mai puţin ţara. În pic­tu­ri­le sale regă­seş­ti locu­ri­le copi­lă­ri­ei, par­că rup­te din poveş­ti­le basa­ra­be­ne, unde lucru­ri­le urâ­te nu se pot întâm­pla.

„Pictam la viteză”

S-a năs­cut la Nis­po­re­ni, unde a absol­vit şcoa­la de pic­tu­ră pen­tru copii. „Dese­nam mult când eram mic. La înce­put erau doar niş­te mâzgă­le­li. Într-o toam­nă plo­ioa­să am mers şi la şcoa­la de pic­tu­ră. Am tre­cut atun­ci şi un exa­men. Îmi amin­tesc că ne-au pus să dese­năm un ulcior şi un măr… Oare cine nu s-ar fi des­cur­cat să dese­ne­ze asta?” spu­ne pic­to­rul şi zâm­beş­te, când amin­ti­ri­le din copi­lă­rie dau năva­lă.

După aceas­ta şi-a făcut stu­di­i­le la Şcoa­la repu­bli­ca­nă de artă „I. Repin”. De aco­lo a deprins teh­ni­ca de pic­ta­re în acu­a­re­lă, ud pe ud. „Aceas­tă teh­ni­că este una abso­lut deo­se­bi­tă: se umezeş­te hâr­tia şi apli­ci culo­ri­le la vite­ză, până hâr­tia nu se usu­că”, susţi­ne artis­tul.

După arma­tă, a fost doi ani pro­fe­sor de artă plas­ti­că. Însă, în acea peri­oa­dă era un pic­tor prac­tic nere­cu­nos­cut în R. Mol­do­va. Ca să-şi întreţi­nă fami­lia, artis­tul îşi expu­nea lucră­ri­le la pia­ţa de tablo­u­ri din pre­a­j­ma Tea­tru­lui „Mihai Emi­ne­scu”.

„Prac­ti­cam pe atun­ci şi mini­a­tu­ra, încer­când să pic­tez cât mai mult. Asta m-a aju­tat să supra­vi­eţu­iesc, pen­tru că pic­tam la vite­ză. Făceam mini­a­tu­ri, lucră­ri mici pe care le duceam la toa­te maga­zi­ne­le din Chi­şi­nău. Nu mă gân­deam la arta mare, ci voiam doar să fac un ban, căci era sără­cie tota­lă în ţară. Şi spre sur­prin­de­rea şi bucur­tia mea ele se vin­deau bine”, ne spu­ne artis­tul, care astăzi expu­ne în pres­ti­gi­oa­se gale­rii din SUA şi alte ţări.

„A fost o întâmplare…”

În anul 2000, o ame­ri­can­că a tre­cut prin pia­ţa unde Ion îşi vin­dea pic­tu­ri­le şi a cum­pă­rat de la el o lucra­re cu o cur­te ţără­neas­că. Ajun­gând aca­să, feme­ia a ară­tat achi­zi­ţia şi suro­rii sale, care toc­mai îşi des­chi­se­se un salon de mobi­lă şi covoa­re vechi din ţări­le asi­a­ti­ce. Aces­te­ia i-a plă­cut mult pei­sa­jul pic­to­ru­lui şi a decis să vină în R. Mol­do­va ca să-l cunoas­că şi să cum­pe­re de la el mai mul­te lucră­ri. Tot atun­ci i-a pro­pus să orga­ni­ze­ze o expo­zi­ţie per­so­na­lă în SUA. „Totul a fost o întâm­pla­re feri­ci­tă… Ast­fel, ea a deve­nit impre­sa­rul meu şi acum este cea care se ocu­pă de orga­ni­za­rea expo­zi­ţi­i­lor mele pe teri­to­ri­ul Sta­te­lor Uni­te ale Ame­ri­cii”, rela­tea­ză Câr­che­lan.

În 2001, a fost invi­tat pen­tru pri­ma sa expo­zi­ţie în SUA, care însă, din cau­za tra­ge­di­ei din 11 sep­tem­brie, a fost amâ­na­tă. Ast­fel, la 7 decem­brie 2002, Ion Câr­che­lan a ple­cat pen­tru pri­ma dată în Ame­ri­ca, pen­tru a par­ti­ci­pa la o expo­zi­ţie per­so­na­lă în Mar­shal Gal­le­ry, din Caro­li­na de Nord. În zece zile, şi-a vân­dut 36 din 80 de lucră­ri. „Era pri­ma mea expo­zi­ţie per­so­na­lă. Aveam mari emoţii. Vă daţi sea­ma, la 35 de ani să ai pri­ma expo­zi­ţie per­so­na­lă şi încă în stră­i­nă­ta­te, atât de depar­te de casă. A fost un suc­ces şi pre­sa de aco­lo a scris des­pre eve­ni­ment. Ast­fel, m-au cunos­cut şi alţii şi am fost invi­tat la David Gibson`s Gal­le­ry din Vir­gi­nia. După aceas­ta s-a por­nit toa­tă eufo­ria. Cam la fie­ca­re un an – doi ple­cam în SUA ca să pre­zint câte o expo­zi­ţie per­so­na­lă”, ne poves­teş­te pic­to­rul.

„Moldovenii sunt talentaţi, dar le este frică de necunoscut”

Pen­tru a face o pic­tu­ră are nevo­ie de câte­va zeci de minu­te, dar une­o­ri şi de câte­va zile. Con­di­ţia de bază este să fie con­cen­trat, iar pe fun­dal să răsu­ne jaz­zul. „Ador jaz­zul, pen­tru că are un ritm apar­te, ce mă inspi­ră”, zâm­beş­te cu timi­di­ta­te artis­tul.

„În pic­tu­ri­le mele nu folo­sesc deloc cre­io­nul, de ace­ea ele par atât de fine şi cu cele mai mici deta­lii. Acu­a­re­la este minu­na­tă. Ea îţi ofe­ră toa­tă liber­ta­tea să dese­ne­zi abso­lut ori­ce. Liber­ta­tea pe care o poţi con­tro­la şi mode­la… Acum îmi pla­ce foar­te mult să pic­tez del­ta Dună­rii, pei­sa­jul nos­tru rus­tic, copi­ii, dar şi pei­sa­jul urban”, recu­noa­ş­te Ion Câr­che­lan.

El spu­ne că secre­tul suc­ce­su­lui şi al pic­tu­ri­lor nemai­po­me­ni­te este mun­ca de zi cu zi. „Mă tre­zesc dimi­nea­ţă şi la ora 8.00 intru în ate­li­er. Pic­tez în fie­ca­re zi, fără să aştept să-mi vină muza. De fapt, con­si­der că ide­ea aştep­tă­rii unei muze nu este decât un moft. Pic­tu­ra este o mun­că grea. Tre­bu­ie să mun­ceş­ti de dimi­nea­ţa, de par­că ai mer­ge zi de zi la ser­vi­ciu. Da, sunt une­le zile când nu reu­şesc să pic­tez ceea ce vreau. Atun­ci îmi iau apa­ra­tul şi mă duc să foto­gra­fi­ez pen­tru even­tu­a­le lucră­ri”, ne spu­ne artis­tul, care, în 2011, a par­ti­ci­pat la Bie­na­la din Chian­ci­a­no Ter­me, Ita­lia. „Au fost 1600 de dori­to­ri de a par­ti­ci­pa la Bie­na­lă, din­tre care au fost selec­ta­ţi 160, prin­tre care am fost şi eu. Am luat pre­mi­ul III, ofe­rit de Con­fe­de­ra­ţia Cri­ti­ci­lor de Artă Euro­pe­ni”, spu­ne pic­to­rul, ale cărui lucră­ri au fost expu­se în foar­te mul­te ţări ale lumii. „Mol­do­ve­nii sunt talen­ta­ţi, dar am impre­sia că mereu le este fri­că să facă un pas spre necu­nos­cut. De ace­ea şi au de pier­dut”, sus­pi­nă băr­ba­tul.

Pe lân­gă pic­tu­ră, Ion Câr­che­lan lucrea­ză şi la o afa­ce­re de fami­lie, de con­fe­cţio­na­re a lumâ­nă­ri­lor aro­ma­ti­ce, pic­ta­te manu­al. „Ide­ea afa­ce­rii ne-a venit după ce fii­ca a adus de la Iaşi câte­va lumâ­nă­ri aro­ma­ti­za­te. Ne-a plă­cut şi ne-am pro­pus să încer­căm să facem şi noi, şi cu aceas­tă idee am apli­cat la un incu­ba­tor de afa­ce­ri des­chis la Nis­po­re­ni, din fon­du­ri euro­pe­ne”, ne poves­teş­te cu entu­zi­asm pic­to­rul des­pre afa­ce­rea sa de fami­lie, pe care a numit-o „Culo­ri­le lumi­nii”.

sursa: www.zdg.md